De la inceput stiu ca-mi voi atrage critici negative din partea celor care lucreaza in HR prin postarea acestui articol dar imi asum toate responsabilitatile.
Inceputurile...
Am terminat o facultate de Comunicare atrasa fiind initial de mirajul publicitatii si pentru ca ma consideram un om creativ. Pe parcursul facultatii mi-am dat seama ca am inceput sa indragesc la fel de mult si domeniul resurselor umane si am incercat sa fac tot posibilul sa ma specializez in aceasta directie. De la cursuri specializate, carti si articole nenumarate devorate pe nerasuflate, lucrarea de licenta specializata pe HR samd. In mintea mea de student idealist chiar credeam ca tot ceea ce am invatat in facultate ma va ajuta in cladirea unei cariere in HR.
Faptele...
* In primul rand in Romania HR inseamna recrutare. Recrutare si atat
Exemplu: ajung la un interviu intr-o prestigioasa firma cu pretentii de colos multinational pentru un post de entry level in HR. Doi recrutori. Trecand peste faptul ca sunt intrebata de ce nu am terminat o facultate cu profil de resurse umane cand in Romania nu exista o astfel de specializare decat pentru master, trecand peste faptul ca mi s-au trantit in fata de cinci ori in timpul interviului afirmatii precum "nu stiu daca dvs, don'soara, stiti cum e sa lucrezi intr-o multinationala" desi de fiecare data le-am spus ca lucrez deja intr-una al carei nume s-au facut ca nici nu si-l amintesc (desi era trecut pe cv-ul de sub nasul lor) si peste discutiile menite sa dezamageasca orice incepator in ale HR-ului, de gen "Don'soara, dumneata chiar crezi ca tot ceea ce ai invatat in facultate se aplica in Romania? Adica matale crezi poti face motivare cu angajatii aici? Pai la noi in tara toate companiile care au departament de HR sunt multinationale si sucursalele lor din Romania doar aplica directivele care vin de la sediul central, la noi HR-ul este de obicei o munca plictisitoare de birou si in genere implica doar recrutare si pe-aia o face de fapt managerul ca fara aprobarea lui nu faci nimic". Pe langa socul auditiv sunt supusa unui stress interviu plin de "incercari" vizibile chiar si ochiului unui neavenit in domeniu: ochii lor atent infipti in a-mi analiza limbajul trupului, respectiv pozitia mainilor si a picioarelor, intrebarile succesive cand ale unuia asezat in coltul drept al biroului, cand ale altuia din coltul stang pentru a-mi testa "vigilenta", intrebarile "capcana" de care "nu" m-am prins...Am fost acceptata pe post, dar am preferat sa zic pas.
* In Romania nici recrutarea nu-i facuta pe bune.
De ce? Pentru ca fiecare dintre noi are rude si prieteni. Pentru ca iti dai seama ca jumatate din cei ce te inconjoara la munca se cunosc intre ei inca din stadiul de embrion, pentru ca fiecare problema se rezolva cu un telefon la cineva "sus pus", pentru ca daca ai o neintelegere minora cu un coleg te trateaza diferit alti 30 din firma, pentru ca la noi e valabila legea compensatiei: romanul prefera sa aiba pe cineva dator in caz ca are si el nevoie odata, romanul e si bun la suflet si exemplele pot continua la nesfarsit. Cine zice ca nu cunoaste astfel de cazuri este ipocrit. Le vezi oriunde. Bineinteles, se fac si recrutari pe bune, dar raportul lor este mult mai mic in favoarea celorlalte.
* In Romania nu exista manageri sau leaderi, ci sefi
O buna parte din manageri nu are nici cea mai vaga idee de management sau ce implica acesta. Nu stiu sa comunice cu angajatii, nu stiu sa se comporte, sunt colerici, irascibili, iau decizii in pripa. Multi dintre ei au terminat o facultate "la trosneala" (ca doar ies studenti pe banda in ultima vreme). Prefera sa inspire mai degraba frica decat respect.
* Interviurile de angajare lasa de dorit
De la teste psihologice cu intrebari de genul: "ai simtit vreodata ca vrei sa sugrumi pe cineva?", "ai avut vreodata dorinta de a te arunga in gol de pe un pod?" pana la teste de calculator (word, excel) pe care si un imbecil le-ar putea face, teste de engleza de balta...Nu radeti, astfel de teste am dat la o agentie de recrutare respectabila, nu la o firma de doi bani.
* Drepturile angajatului nu sunt respectate
Angajatul are doar obligatii. El nu are si drepturi. Drepturile sunt ale angajatorului. "Nu-ti convine, usa-i acolo" este o replica foarte des intalnita chiar si in marile corporatii. Pai din micile mele cunostinte dobandite in facultate la cursurile de management si MRU replica asta denota lipsa notiunilor elementare de management. Ce sa mai zic de motivarea angajatilor...p-astia da-i naibii ca oricum sunt o gloata de prosti care pot fi inlocuiti oricand...
Teoretic exista tot felul de hartii in care interesul fata de angajat este preaslavit, practic in Romania nici un angajator nu da doi bani pe codul muncii.
Art. 109. [durata normală a timpului de muncă]
(1) Pentru salariaţii angajaţi cu normă întreagă durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână.
(2) În cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani durata timpului de muncă este de 6 ore pe zi şi de 30 de ore pe săptămână. hahahahah
* Interviuri mincinoase
Sincer mi-e si sila sa mai merg la interviuri. Toate interviurile urmaresc aceleasi intrebari standard pe care le gasesti pe internet la orice click (unde gasesti deasemenea si raspunsurile potrivite) de genul: unde te vezi peste 5 ani? ai rezistenta la stres? la program prelungit de munca/ore suplimentare?
Helooooo...pai eu imi caut loc de munca sau caut spital de boli nervoase si nu stiu cum sa ajung la el? Fratilor, lumea mai are si viata personala, familie, copii, prieteni, viata sociala...la naiba cu ele in Romania...Daca spui la interviu ca nu ai vrea sa stai prea mult peste program te mai recruteaza cineva? hahahah. Nu domnule, eu am nervi de otel, rezist la orice stres, stau si duminica la serviciu cu cea mai mare placere...Daca vreau sa-mi intemeiez curand familie? (ca mai sunt si intrebari de-astea) Nuuuu, Doamne-fereste, ce, am innebunit? Eu stau cu mama acasa toata viata, ca sa-mi gateasca ea, sa-mi spele, sa-mi calce, ca eu n-o sa am timp pentru ca o sa-mi placa la serviciu asa de mult incat si alea 8 ore de somn tot acolo o sa mi le petrec.
Aici trebuie sa vin cu o explicatie. Am lucrat ore suplimentare de o gramada de ori, au fost dati cand mi-am sacrificat si weekendul si nu m-am plans pentru ca munca respectiva o faceam din pasiune. Nu aceasta este problema. Problema este ca eu nu vad cum te poate intreba cineva de la primul interviu daca esti rezistent la stres sau daca accepti sa muncesti peste program. Poti sa-ti dai seama de caracterul unui om (daca asta urmaresti cu adevarat) si altfel, folosind alt gen de intrebari care sa te faca pe tine ca si companie "prietenoasa" cu viitorul tau angajat...
Facultatea in general, cursul de Protocol Institutional in special, m-a mai invatat ceva, nu neaparat util cat stresant. Stiati ca la italieni nu exista stat peste program? Pentru ei asta reprezinta o lipsa de interes si de respect a angajatorului fata de viata personala a angajatului. Ca sa nu mai spun ca alte popoare d-astea mai putin bananiere ca noi au pauze de cafea...Poate voi fi inteleasa gresit, ideea nu e ca s-ar feri cineva de munca, ci ca avem niste drepturi stabilite prin lege de care nu se tine cont.
Site-ul "my job" ne recomanda cum sa mintim frumos: "Urmareste intrebarile de mai jos ca sa te pregatesti pentru orice interviu de angajare: Esti capabil sa lucrezi sub presiune? Da-mi un exemplu de situatie in care, alaturi de echipa cu care ai lucrat, ai avut de-a face cu o situatie stresanta? Care sunt factorii care crezi ca genereaza stresul? (nu mentiona sefii si colegii) Care este cel mai rau lucru care se poate intampla atunci cand te afli intr-o situatie stresanta? Cunosti situatii in care fostii tai colegi nu s-au descurcat in momentele stresante? (evita sa-ti critici fostii colegi!) Te-ai fi putut descurca mai bine decat fostul tau sef intr-o anumita situatie presanta? (intrebare capcana: evita sa-ti vorbesti de rau fostul sef!) Ce ai invatat din situatiile limita intalnite? (enumera aptitudini pe care le-ai obtinut la job, evita sa mentionezi si greselile din care ai invatat...)"
Cu atatea site-uri aparute cu "sfaturi utile" toti putem sa ne transformam peste noapte in angajatul ideal atata timp cat respectam o conditie: sa nu fim sinceri!
Nota: trebuie sa recunosc faptul ca am avut surpriza foarte placuta de a intalni un recrutor extraordinar caruia mi-a facut placere sa-i raspund tuturor intrebarilor pentru ca au fost astfel formulate incat sa-ti dai seama ca il duce capul si ca nu a "furat" de pe internet sau din cartile "de specialitate" ideile pentru interviu. Un om care a stiut ca nu intotdeauna cartile de genul "How to...?" au aplicabilitate maxima in practica si care a stiut de fapt SA GANDEASCA. Pacat ca am iesit doar pe locul 2 in short-list-ul lui...:D
PS: 1. nu neg faptul ca exista si specialisti adevarati in acest domeniu,
2. eu nu ma consider nici pe departe unul din ei,
3. ceea ce am scris sunt doar constatari amare ale experientelor traite pana acum
