Exista HR in Romania?

De la inceput stiu ca-mi voi atrage critici negative din partea celor care lucreaza in HR prin postarea acestui articol dar imi asum toate responsabilitatile.

Inceputurile...

Am terminat o facultate de Comunicare atrasa fiind initial de mirajul publicitatii. Pe parcursul facultatii mi-am dat seama ca am inceput sa indragesc mai mult decat publicitatea domeniul resurselor umane si am incercat sa fac tot posibilul sa ma specializez in aceasta directie. De la cursuri specializate, carti si articole nenumarate devorate pe nerasuflate, lucrarea de licenta specializata pe HR samd. In mintea mea de student idealist chiar credeam ca tot ceea ce am invatat in facultate ma va ajuta in cladirea unei cariere in HR.

Faptele...

* In primul rand in Romania HR inseamna recrutare. Recrutare si atat

Exemplu: ajung la un interviu intr-o prestigioasa firma cu pretentii de "colos multinational" pentru un post de entry level in HR. Doi recrutori. Trecand peste faptul ca sunt intrebata de ce nu am terminat o facultate cu profil de resurse umane cand in Romania nu exista o astfel de specializare decat pentru master, trecand peste faptul ca mi s-au trantit in fata de cinci ori in timpul interviului afirmatii precum "nu stiu daca dvs stiti cum e sa lucrezi intr-o multinationala" (asa de tare si de mare ca a lor) desi de fiecare data le-am spus ca lucrez deja intr-una al carei nume s-au facut ca nici nu si-l amintesc, desi era trecut pe cv-ul de sub nasul lor (si care, intre noi fie vorba e mai mare si mai tare decat a lor, cel putin teoretic) si peste discutiile menite sa dezamageasca orice incepator in ale HR-ului, de gen "Don'soara, dumneata chiar crezi ca tot ceea ce ai invatat in facultate se aplica in Romania? Adica mata crezi poti face motivare cu angajatii aici? Pai la noi in tara toate companiile care au departament de HR sunt multinationale si sucursalele lor din Romania doar aplica directivele care vin de la sediul central, la noi HR-ul este de obicei o munca plictisitoare de birou si in genere implica doar recrutare si pe-aia o face de fapt managerul ca fara aprobarea lui nu faci nimic". Pe langa socul auditiv sunt supusa unui tir de "incercari" vizibile chiar si ochiului unui neavenit in domeniu: ochii lor atent infipti in a-mi analiza limbajul trupului, respectiv pozitia mainilor si a picioarelor, intrebarile succesive cand ale unuia asezat in coltul drept al biroului, cand ale altuia din coltul stang pentru a-mi testa "vigilenta", intrebarile "capcana" de care nuuuuu m-am prins...Am fost acceptata pe post, dar am preferat sa zic pas.

* In Romania nici recrutarea nu-i facuta pe bune.

De ce? Pentru ca fiecare dintre noi are rude si prieteni. Pentru ca iti dai seama ca jumatate din cei ce te inconjoara la munca se cunosc intre ei inca din stadiul de embrion, pentru ca fiecare problema se rezolva cu un telefon la cineva "sus pus", pentru ca daca ai o neintelegere minora cu un coleg te trateaza diferit alti 30 din firma, pentru ca la noi e valabila legea compensatiei: romanul prefera sa aiba pe cineva dator in caz ca are si el nevoie odata, romanul e si bun la suflet si exemplele pot continua la nesfarsit. Cine zice ca nu cunoaste astfel de cazuri este ipocrit. Le vezi oriunde intorci capul. Bineinteles, se fac si recrutari pe bune, dar raportul lor este mult mai mic in favoarea celorlalte.

* In Romania nu exista manageri sau leaderi, ci sefi

O buna parte din manageri nu are nici cea mai vaga idee de management sau ce implica acesta. Nu stiu sa comunice cu angajatii, nu stiu sa se comporte, sunt colerici, irascibili, iau decizii in pripa. Multi dintre ei au terminat o facultate "la trosneala" (ca doar ies studenti pe banda in ultima vreme). Prefera sa inspire mai degraba frica decat respect.

* Interviurile de angajare lasa de dorit

De la teste psihologice cu intrebari de genul: "ai simtit vreodata ca vrei sa sugrumi pe cineva?"- NUUUU "ai avut vreodata dorinta de a te arunga in gol de pe un pod?"- NUUUU pana la teste de calculator (word, excel) pe care si un imbecil le-ar putea face, teste de engleza de balta...Nu radeti, astfel de teste am dat la o agentie de recrutare respectabila, nu la o firma de doi bani.

* Drepturile angajatului nu sunt respectate

Angajatul are doar obligatii. El nu are si drepturi. Drepturile sunt ale angajatorului. "Nu-ti convine, usa-i acolo" este o replica foarte des intalnita chiar si in marile corporatii. Pai din micile mele cunostinte de vierme mic si de neluat in seama dobandite in facultate la cursurile de management si MRU replica asta denota lipsa notiunilor elementare de management. Ce sa mai zic de motivarea angajatilor...p-astia da-i naibii ca oricum sunt o gloata de prosti care pot fi inlocuiti oricand...
Teoretic exista tot felul de hartii in care interesul fata de angajat este preaslavit, practic in Romania nici un angajator nu da doi bani pe codul muncii.
Art. 109. [durata normală a timpului de muncă]
(1) Pentru salariaţii angajaţi cu normă întreagă durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână.
(2) În cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani durata timpului de muncă este de 6 ore pe zi şi de 30 de ore pe săptămână. hahahahah

* Interviuri mincinoase

Sincer mi-e si sila sa mai merg la interviuri. Toate interviurile au intrebari de genul: rezistenta la stres? la program prelungit de munca/ore suplimentare?
Helooooo...pai eu imi caut loc de munca sau caut spital de boli nervoase si nu stiu cum sa ajung la el? Fratilor, lumea mai are si viata personala, familie, copii, prieteni, viata sociala...la naiba cu ele in Romania...Daca spui la interviu ca nu ai vrea sa stai peste program te mai recruteaza cineva? hahahah. Nu domnule, eu am nervi de otel, rezist la orice stres, stau si duminica la servici cu cea mai mare placere...Daca vreau sa-mi intemeiez curand familie? (ca mai sunt si intrebari de-astea) Nuuuu, Doamne-fereste, ce, am innebunit? Eu stau cu mama acasa toata viata, ca sa-mi gateasca ea, sa-mi spele, sa-mi calce, ca eu n-o sa am timp pentru ca o sa-mi placa la servici asa de mult incat si alea 8 ore de somn tot acolo o sa mi le petrec.
Facultatea in general, cursul de Protocol Institutional in special, m-a mai invatat ceva, nu neaparat util cat stresant. Stiati ca la italieni nu exista stat peste program? Pentru ei asta reprezinta o lipsa de interes si de respect a angajatorului fata de viata personala a angajatului. Ca sa nu mai spun ca alte popoare d-astea mai putin bananiere ca noi au pauze de cafea...Poate voi fi inteleasa gresit, ideea nu e ca s-ar feri cineva de munca, ci ca avem niste drepturi stabilite prin lege de care nu se tine cont. Site-ul "my job" ne recomanda cum sa mintim frumos: "Urmareste intrebarile de mai jos ca sa te pregatesti pentru orice interviu de angajare: Esti capabil sa lucrezi sub presiune? Da-mi un exemplu de situatie in care, alaturi de echipa cu care ai lucrat, ai avut de-a face cu o situatie stresanta? Care sunt factorii care crezi ca genereaza stresul? (nu mentiona sefii si colegii) Care este cel mai rau lucru care se poate intampla atunci cand te afli intr-o situatie stresanta? Cunosti situatii in care fostii tai colegi nu s-au descurcat in momentele stresante? (evita sa-ti critici fostii colegi!) Te-ai fi putut descurca mai bine decat fostul tau sef intr-o anumita situatie presanta? (intrebare capcana: evita sa-ti vorbesti de rau fostul sef!) Ce ai invatat din situatiile limita intalnite? (enumera aptitudini pe care le-ai obtinut la job, evita sa mentionezi si greselile din care ai invatat...)"
Cu atatea site-uri aparute cu "sfaturi utile" toti putem sa ne transformam peste noapte in angajatul ideal atata timp cat respectam o conditie: sa nu fim sinceri!
Btw, ca sa va faceti o idee cat lucraza altii: http://www.ziare.com/articole/romani+ore+munca+saptamana

PS: 1. nu neg faptul ca exista si specialisti adevarati in acest domeniu,
2. eu nu ma consider nici pe departe unul din ei,
3. ceea ce am scris sunt doar constatari amare ale experientelor traite pana acum

Paradoxul implicarii

Implicare, sensibilitate, pasiune si compasiune, devotament, ajutor neconditionat, bucurie...dar si multe insatisfactii...Am fost acuzata de multe ori ca as fi excesiv de sensibila si ca as plange des iar uneori am fost acuzata de superficialitate...Pentru mine este un paradox...
Atunci cand te implici sufleteste in tot ceea ce faci, cand tratezi fiecare persoana si sarcina in parte ca pe ceva foarte serios si incerci sa faci lucrurile cat mai bine nu atat pentru tine cat pentru cei din jur si pentru parerea si impresiile lor, automat poti vorbi de pasiune si devotament (si ma refer aici la toate planurile: la job, la relatiile de prietenie, la familie). Cand apare un motiv de insatisfactie personala sau profesionala cand stii ca tu ai facut tot ce ti-a stat in putinta ca aceste insatisfactii sa nu apara nu-i normal sa te intristezi? nu-i normal sa plangi? nu-i normal sa te agiti? Oare intristarea, plansul si agitatia nu sunt semne ale implicarii? Eu cel putin asa le vad...pai si atunci cum poti fi superficiala?! (si aici ma refer la fostul job ;)) Poate raspunsul se afla in postul anterior referitor la lupta intre ego-uri care da, produce mari insatisfactii...

De neinteles...

Vi s-a intamplat sa simtiti ca straluciti degeaba? Ca tot ceea ce aveti mai bun in voi nu poate fi aratat si este reprimat de catre moralitate? Ai vrea sa strigi, dar poluezi fonic societatea, ai vrea sa dansezi dar ochii tuturor sunt atintiti spre tine si te studiaza, ai vrea sa te bucuri dar bucuria nu se potriveste cu tabloul desertaciunii in care traiesti. Nimic din ceea ce ai vrea nu este potrivit, nu este moral. E tot timpul langa tine o “mana protectoare” de care n-ai nevoie care te tine cand vrei sa te descatusezi…
Vrei sa scapi, sa fugi, dar nu ai unde…esti un “foreigner” peste tot. Gurile celorlalti rad in jurul tau, te blameaza, degetele lor te arata daca esti altfel, daca iti permiti sa-ti traiesti viata dupa alte considerente decat ale “turmei”.
Ceea ce tie iti place este de neinteles de altii, tremurul dragostei din vocea ta este luat drept sovaiala…
Va continua...

Despre sensibilitate….si lupta intre ego-uri

Sensibilitatea este considerata de multi ca fiind o stare de slabiciune, de instabilitate emotionala si constituie de multe ori un pretext de a lua in ras o persoana, de a o injosi, de a o face sa planga. De ce? Pentru ca lacrimile sunt considerate apanajul persoanelor slabe. Sunt persoane care daca reusesc sa faca pe cineva sa planga se simt superioare si iau acest lucru ca pe o victorie personala. Este o lupta intre ego-uri. Cand vrei sa faci rau cuiva trebuie sa ii demonstrezi ca il domini mental si fizic. Daca reusesti sa-l faci sa planga ai dovada ca esti mai “tare”.
De aceea cand nu reuseste impunerea acestei “tarii” prin vorbe, cand nu reuseste dominarea interlocutorului pentru ca nu sunt argumente verbale se recurge de multe ori la forma cea mai primitiva de actionare: la forta (vezi razboaiele).
Cine domina pe cine? De ce aceasta nevoie de dominare? Este loc pe lumea asta pentru toti, de ce trebuie sa avem siguranta ca dominam pe cineva? La ce ne foloseste? Ne poate aduce satisfactii financiare, economice, dar oare sufletul nostru nu are nevoie de caldura? Ne pustiim singuri sufletul ca sa dominam aceasta lume fizica si uitam de noi…Ne secatuim mintea pe lucruri inutile si uitam sa mai fim oameni, uitam sa intindem o mana de ajutor semenilor, uitam sa ne cerem scuze cand gresim si sa multumim celor care ne ajuta.
Demaram adevarate razboaie psihologice si de manipulare si lucram necinstit pe la spatele oamenilor pentru a le stirbi reputatia, pentru a le face rau, pentru a-i face sa decada in ochii semenilor. Le cautam defectele cele mai ascunse si le amplificam vorbindu-i de rau cand nu sunt de fata pentru ca ei sa nu se poata apara. Cautam cele mai josnice mijloace de a-i face sa sufere, sa planga si radem de ei cand reusim. Ce satisfactie extraordinara trebuie sa simtim…
Ei bine, daca a fi sensibil inseamna a-ti plange sufletul cand vezi suferinta, cand vezi oameni sau animale neajutorate, cand vezi razboaie, cand iti vezi bunicii chinuindu-se, daca a fi sensibil inseamna a-ti tremura sufletul pe o muzica exceptionala, daca a fi sensibil inseamna a trai si tu suferintele celor dragi din compasiune, daca a fi sensibil inseamna a simti vibratiile dragostei… eu recunosc: sunt sensibila. Si nu mi-e rusine pentru ca pentru mine nu conteaza toata aceasta desertaciune in care traim. Nu vreau sa-mi fac o imagine in neconcordanta cu ceea ce sunt, nu vreau sa fiu mai “tare” decat altii. Pot fi superioara celorlalti numai prin bogatia mea mentala si sufleteasca pe care nu vreau sa o dezvalui decat prin a face ceva util si constructiv.

Duduk

Am postat acest filmulet nu numai pentru ca-mi place Yanni foarte mult dar instrumentul din prima parte a filmuletului este de-a dreptul genial. Se numeste duduk, este un istrument de origine armeana si care scoate niste sunete foarte frumoase, profunde, de tanguire

Cetati medievale

1. Sighisoara

Toamna