joi, 18 noiembrie 2010

Credinta pierduta este sfarsitul…

Oamenii sunt croiti astfel incat sa poata trece peste multe piedici. O veche vorba spune ca “Dumnezeu nu iti da cat sa nu poti duce”.
Zi de zi alergi prin lumea asta lovindu-te de nevoi si de necazuri, zi de zi te motivezi singur ca sa poti trece peste greutati. Unii dintre noi mai au norocul de a avea niste prieteni extraordinari care sa-i ajute atunci cand ei singuri nu-si mai sunt de ajuns...
Uneori insa sufletul nostru primeste prea multe lovituri dintr-odata si atunci tu singur nu esti pregatit sa te motivezi si nici prietenii sau familia nu-ti sunt aproape iar un mare gol iti inunda sufletul.
Daca cerul nu ar exista ca sa iti poti ridica privirea spre el atunci ai deveni imediat victima gandurilor negre. Uneori cerul este singurul care te poate ajuta numai si prin simplul fapt ca-i constientizezi existenta.
Mare chin trebuie sa simta ateii gandindu-se ca la finalul acestei vieti se vor transforma in praf de stele si atat, gandindu-se ca moartea lor fizica nu va ajuta cu nimic.
Mare chin trebuie sa simta cei care nu pot vedea dincolo de realitatea materiala…
Cred cu desavarsire in dualitatea trup-spirit pentru ca daca trupul si spiritul ar fi totuna atunci de ce corpul nu ne-ar fi hrana pamantului inca de-acum? De ce abia in ceasul mortii, cand sufletul paraseste lumea aceasta, trupul nostru se descompune?
Daca trupurile noastre s-ar naste din neant si in neant s-ar risipi, atunci de ce iubim? Atunci de ce suferim, de ce uram, de ce ne atasam, de ce simtim?!
Un ateu este un om care nu iubeste, un om care vede cu ochii mintii despartirea ireversibila si definitiva a sa fata de persoanele dragi. Eu nu pot vedea asa ceva…
Daca nu ar exista “promisiunea” ca ne putem continua fiintarea si dupa moartea fizica, atunci la ce bun chinul? La ce buna atasarea? La ce sunt bune sentimentele?
Petre Tutea spunea ca “pesimismul este expresia metafizică a lucidităţii”. Neavand nici un indiciu, nici o credinta ca exista lucruri mai bune te transformi automat intr-un pesimist, apoi pesimismul aduce sentimentul realitatii, al luciditatii, insa ce-am fi noi oamenii daca am fi toti lucizi si ancorati in realitate, daca nu am visa, daca nu am spera si daca nu ne-am indrepta gandurile si dincolo de lumea aceasta? Realitatea este cea care frange aripi si omoara ingeri, realitatea este cea care ne tine tintuiti de pamantul pe care calcam, este cea care ne ia libertatea…

„ Fără Dumnezeu omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri. ” (Petre Ţuţea)

Niciun comentariu: